NEMAR REZIDENTIAL
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-

Polonia lansează un program de construcţie de locuinţe pentru cei cu venituri mici

10/06/2016

Premierul Poloniei a prezentat detaliile unui amplu program de construire de locuinţe pentru familiile cu venituri mici, scrie Deutsche Welle. Programul este menit să soluţioneze problema celor care nu-şi permit nici măcar să închirieze un apartament. Schema urmează a fi în mare parte finanţată dintr-o iniţiativă prin care terenuri deţinute de stat vor fi disponibile pentru construirea de locuinţe, ceea ce va duce la scăderea preţurilor acestora, a anunţat premierul polonez Beata Szydlo. „Planul va conferi demnitate polonezilor, va duce la îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale acestora“. Potrivit estimărilor autorităţilor de la Varşovia, aproximativ 40% din polonezi nu-şi permit nici măcar să închirieze un apartament, fără a mai vorbi de achiziţionarea unei locuinţe. Din acest motiv, mulţi din cei 38 de milioane de locuitori ai ţării membre a UE sunt nevoiţi să locuiască împreună cu rudele. Noul program se încadrează în promisiunea electorală a partidului Lege şi Justiţie (PiS) de a asigura un trai mai bun pentru familiile numeroase. La începutul anului, guvernul polonez a lansat un program prin care familiile vor beneficia de plăţi lunare de 500 de zloţi (113 euro) începând cu al doilea copil.