NEMAR REZIDENTIAL
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-

Apartamentele cu 3 camere cele mai bune investitii imobiliare in Bucuresti

03/12/2014

Apartamentele cu 3 camere sunt cele mai bune investitii imobiliare pe care le poti face in Bucuresti, conform unui studiu realizat de catre un portal de imobiliare. Studiul raportează preţurile medii solicitate pentru vanzarea apartamentelor cu una, două şi trei camere scoase la vânzare în Capitală şi alte şapte mari oraş din ţară, la nivelul mediu al chiriilor practicate pe fiecare segment în parte. Garsonierele sunt, de regulă, cele mai rentabile achiziţii, iar în fruntea celor mai atractive randamente oferite se află oraşul Iaşi. În Bucureşti, cel mai bun randament ar putea fi obţinut pentru un apartament cu trei camere în zona de centru-nord (Aviaţiei, Băneasa, Dorobanţi, Floreasca, Herăstrău, Kiseleff, Aviatorilor). La un preţ de 101.100 de euro şi o chirie medie de 710 euro pe lună, acesta ar aduce un yield de 8,4% pe an şi o perioadă de amortizare de 11 ani şi circa zece luni. Tot în această zonă, pentru un apartament cu două camere, randamentul este de aproximativ 7,1% pe an, iar investiţia ar putea fi recuperată în circa 14 ani. În zona centrală (Unirii, Victoriei, Universitate, Romană, Cotroceni, Dacia), randamentul pentru o garsonieră este de aproape 7,3%, ceea ce înseamnă că investiţia va fi recuperată în 13 ani şi aproape nouă luni. Pentru o locuinţă cu două camere, nivelul yield-ului ajunge la circa 6,3%, iar perioada de amortizare la 15 ani şi peste zece luni, în timp ce pentru un apartament cu trei camere în zona centrală randamentul ajunge la circa 6,1%, ceea ce ar face ca investiţia să fie recuperată în 16 ani şi peste trei luni. În zona semicentrală a Capitalei (1 Mai, 13 Septembrie, Dristor, Moşilor, Ştefan cel Mare, Mihai Bravu, Tineretului, Vitan Nou), o garsonieră asigură un randament de aproape 7,5% pe an şi o perioadă de amortizare de 13 ani şi peste patru luni. Un apartament cu două camere ar oferi un yield de 6,4% şi o perioadă de recuperare a investiţiei de 15 ani şi peste şapte luni, iar o locuinţă tricamerală ar putea fi amortizată în 16 ani şi circa o lună, la un randament de 6,2%. Analiza pe sectoare indică pentru Sectorul 1 un randament de 7,9% şi o perioadă de amortizare de 12 ani şi aproape opt luni pentru un apartament cu două camere şi de 8% şi o perioadă de recuperare a investiţiei de 12 ani şi jumătate la trei camere. În sectorul 2, cartierele Tei, Colentina şi Pantelimon, garsonierele aduc un randament de 7,9% pe lună şi o perioadă de amortizare de 12 ani şi şapte luni, iar un apartament cu două camere generează un yield de 6,8% pe an, respectiv o durată de recuperare de 14 ani şi peste şapte luni. În 15 ani şi circa două luni este recuperată investiţia pentru cumpărarea unui apartament de trei camere în sectorul 2, adică un randament de 6,6% pe an. În sectorul 3 (Titan, Balta Albă, Vitan), o garsonieră are un randament evaluat la 7,2% pe an, ceea ce asigură o perioadă de recuperare a investiţiei în 13 ani şi nouă luni. În aceleaşi zone, un apartament cu două camere, ar aduce un yield de 6,8% şi o perioadă de amortizare de 14 ani şi 7 luni, iar trei camere un randament de 6,4% pe an şi o durată de recuperare a investiţiei de 15 ani şi peste şase luni. În cartierele din sectorul 4 (Berceni, Giurgiului), achiziţia unei garsoniere ar aduce un yield de aproape 8% pe an, iar investiţia ar fi amortizată în 12 ani şi peste şase luni. Un apartament cu două camere ar oferi un randament de 6,5% şi o perioadă de recuperare de 15 ani şi patru luni, iar unul cu trei camere ajunge la un yield de 5,86% pe an, iar durata de amortizare este de peste 17 ani. În sectorul 5 (Rahova, Ferentari, Ghencea), achiziţia unui apartament cu două camere ar aduce un randament de 7,6% şi investiţia ar putea fi recuperată în circa 13 ani, iar un apartament cu trei camere ar oferi un yield de 6,9% şi o durată de amortizare a investiţiei de 14 ani şi aproape şase luni. În cartierele din sectorul 6 (Crângaşi, Drumul Taberei, Giuleşti, Militari), o garsonieră are un randament de 8,5% pe an, iar perioada de amortizare ajunge la 11 ani şi circa nouă luni. La apartamentele cu două camere randamentul este de 7% (6,98%), iar valoarea achiziţiei ar fi recuperată în 14 ani şi circa patru luni. Un randament de 6,8% pe an şi o perioadă de amortizare de 14 şi şapte luni, asigură o locuinţă cu trei camere.

Sursa: Analiza Portal Imobiliare